Superioritatea asupra celorlalţi este de cele mai multe ori o iluzie. În anumite concepţii despre existenţă este un nonsens.
Mi se întâmplă să spun despre cineva sau ceva că de obicei ar avea o anumită caracteristică, un atribuit-atribut. Niciodată nu înţeleg prin asta că este bine sau rău dacă este aşa. Pot vedea, constata şi exprima. Dar nu am căderea (sau înălţarea?) de a alătura celor exprimate valori morale. Doar sunteţi de acord că puţine concepte sunt mai relative decât şi în acelaşi timp atât de reciproc înlănţuite precum binele şi răul. Aşa că dacă mă veţi auzi-citi că în vederea mea este una sau alta, asta nu înseamnă că pun alături şi implicite condamnări sau aprecieri.
Mi se întâmplă să spun despre cineva sau ceva că de obicei ar avea o anumită caracteristică, un atribuit-atribut. Niciodată nu înţeleg prin asta că este bine sau rău dacă este aşa. Pot vedea, constata şi exprima. Dar nu am căderea (sau înălţarea?) de a alătura celor exprimate valori morale. Doar sunteţi de acord că puţine concepte sunt mai relative decât şi în acelaşi timp atât de reciproc înlănţuite precum binele şi răul. Aşa că dacă mă veţi auzi-citi că în vederea mea este una sau alta, asta nu înseamnă că pun alături şi implicite condamnări sau aprecieri.
Vă rog nu săriţi, nu vă enervaţi.
Sunt doar un senzor dintre cei şapte miliarde şi ceva număraţi. Chiar dacă uneori parcă îmi surâde tendinţa de mai mult decât atât. Tendinţa asta - cu surâsul ei ademenitor - încurcă multe. Sau?
Sau poate sunt unsenzordefect. Nu e o tragedie. Pot fi ocolignorat: d click.N3iZ01@u
